luni, 3 octombrie 2011

PRET a PORRTRAIT


Pret-a-Porrtrait

Fascinaţia pentru lumina din ochii marginalilor şi pentru accidentele ontologice petrecute în spaţiul nelimitat al lumpen-burgeziei, al mahalalei şi al nomadismului – iată crezul unei poetici vizuale pe care artistul Daniel Brici o relevă în personala sa atât de expresivă şi puternică - Pret-a-Porrtrait.
Lumea periferiei, a sărăciei, are poveşti care vorbesc în imagini şi culori pregnante. Tuşele sunt tot atâtea straturi dintr-o existenţă sedimentată de biografii, lumini şi cădere în jocul de umbre. Execuţia portretului este exemplară, cu atât mai mult cu cât îşi asumă elemente de fragment şi de operă ce nu este total finită. Pentru că lucrarea destinului – cel al subiectului vizual şi cel al operei – crede în imperfecţiune şi în efemeritate. Rămâne doar o amprentă de lumină, o licărire a unor ochi ce văd viaţa de azi pe mâine, cu toate grozăviile de tabloid.
Daniel Brici nu este nici maniheist, nici propagandist pentru salvarea rromilor. El este un artist care ştie că nimic în natură nu e numai negru sau numai alb, că natura umană produce surprize estetice şi spirituale în zonele sociale cele mai defavorizate. Lecţia sa de portret e una a bucuriei de a-l descoperi pe Celălalt!
Negreşit, expoziţia Pret-a-Porrtrait a lui Daniel Brici este un eveniment vizual de primă mână, care nu trebuie ratat de colecţionarii şi iubitorii de opere vizuale autentice !

Dan Mircea CIPARIU